اقتباسات من كتب jean jacques rousseau حلمي مراد
Jean-Jacques Rousseau , حلمي مراد
غير متوفر وصف له.
on ne connaît d'où est un homme qu'après qu'il a parlé.
NoorBook
Unii mă vor găsi caraghios, semeţ: puţin îmi pasă! Trebuie să ştiu a înfrunta râsul şi ocara, cu condiţia să nu le merit.
Dans cet âge heureux où rien ne marquait les heures, rien n'obligeait à les compter, le temps n'avait d'autre mesure que l'amusement et l'ennui.
Îndată ce aveam cozonăcelul la îndemână, închis în camera mea, îmi scoteam sticla din fundul vreunui dulap, şi ce chefuri trăgeam de unul singur, în timp ce citeam câteva pagini de roman! Căci a citi în timp ce mănânc a fost totdeauna un nărav al meu, din lipsă de a fi cu cineva. În felul acesta, înlocuiesc compania pe care n-o am. Înghit, rând pe rând, o pagină şi o îmbucătură: e ca şi cum cartea s-ar ospăta împreună cu mine.
Am socotit totdeauna ziua care m-a unit cu Thérèse ca fiind aceea care mi-a statornicit fiinţa morală. Blândul caracter al acestei fete bune mi se păru atât de potrivit cu al meu, că m-am unit cu ea printr-o legătură ce învingea timpul şi necazurile, şi pe care tot ceea ce ar fi trebuit să o rupă nu făcu decât să o întărească. Se va cunoaşte puterea acestei legături în cele ce urmează, când se va află că, după ce am făcut totul, după ce am înfruntat totul spre a nu ne despărţi, că după douăzeci şi cinci de ani trăiţi cu ea, în pofida soartei şi a oamenilor, am sfârşit la bătrâneţe prin a o lua în căsătorie, fără ca ea să se aştepte şi fără să ceară aceasta, fără vreun legământ sau făgăduială din partea mea; se va crede că o dragoste turbată, luându-mi din prima zi minţile, n-a făcut decât să mă ducă din treaptă în treaptă până la ultima nebunie, şi se va crede asta cu atât mai mult când se vor cunoaşte motivele personale şi temeinice care m-ar fi putut împiedica de la pasul acesta. Ce va gândi oare cititorul, când îi voi spune, cu tot adevărul, că din prima clipă când am văzut-o şi până în prezent, n-am simţit nici cea mai mică scânteie de dragoste pentru ea, că n-am dorit niciodată s-o posed mai mult ca pe doamna de Warens şi că nevoile simţurilor, pe care mi le-am satisfăcut cu ea, au fost pentru mine doar acelea ale sexului, fără a-mi răscoli cu nimic fiinţa? Va crede că, fiind alcătuit altfel decât ceilalţi oameni, n-am fost în stare să simt dragostea, deoarece ea nu intră în simţămintele ce mă legau de femeile care mi-au fost cele mai scumpe. Dar, o, cititorule, răbdare! Căci se apropie momentul fatal când nu vei fi decât foarte dezamăgit. Cea dintâi dintre nevoile mele, cea mai mare, cea mai puternică, cea mai arzătoare era sădită în inima mea: era nevoia unei tovarăşii intime, şi atât de intime pe cât putea fi cu putinţă; iar pentru aceasta îmi trebuia mai degrabă o femeie decât un bărbat, mai degrabă o prietenă decât un prieten. Această nevoie deosebită era de aşa natură, că cea mai strânsă unire a trupurilor nu-i putea fi de ajuns; mi-ar fi trebuit două suflete într-un singur trup; altfel, simţeam totdeauna un gol. Mă crezui pe cale să nu-l mai simt. Această tânără fată, drăgălaşă prin mii de minunate însuşiri, iar atunci chiar prin chipul ei, fără nici o umbră de fală sau prefăcătorie, mi-ar fi mărginit în ea însăşi întreaga existenţă, dacă eu aş fi putut să o mărginesc pe a ei într-a mea, aşa cum trăsesem nădejde. Nu aveam nici o temere în privinţa celorlalţi bărbaţi; sunt încredinţat că am fost singurul pe care ea l-a iubit cu adevărat, şi simţurile ei potolite n-au împins-o niciodată spre alţii, chiar atunci când eu am încetat de a mai fi pentru ea un bărbat în sensul acesta.
